marți, 30 octombrie 2012

Tort alb&roz

Acesta este tortul pregătit de ziua mea, anul aceasta. A ieşit delicios, colorat, nu foarte dulce, cu o consistenţă excelentă.
Blat:
  • 300 gr nucă românească hidratată 24 de ore (cântărită după hidratare)
  • 200 gr curmale fără sâmburi
  • 3 lg pudră de roşcove
Se pun toate în robotul cu lama în formă de S, se mixează bine, se întinde compoziţia pe fundul unei tăvi cu diametrul 25 cm, se presează cu degetele şi se dă la rece.

Crema albă:
  • 250 gr caju hidratat 5-6 ore(cântărit uscat)
  • 150 gr fulgi bio de cocos
  • 80 gr unt de cacao topit
  • 2 lg unt de cocos
  • 1 lg lucuma
  • 5 lg miere
  • 2 lg psyllium
  • 500 ml apă
Se mixează bine în blender şi se toarnă peste blat.

Crema roz:
  • 250 gr caju hidratat
  • 150 gr sfeclă rosie
  • 130 gr unt de cacao topit
  • 4 lg miere
  • 1 lg lucuma
  • 4 lg psyllium
  • 450 ml apă
La fel ca şi la prima cremă, se mixează ingredientele în blender, se toarna crema în formă şi se ţine la frigider sau congelator 2-3 ore.

luni, 15 octombrie 2012

Diabetul la copii - un posibil răspuns

Am fost întrebată de mai multe ori şi chiar eu m-am întrebat de ce apar la copii boli grave precum diabet, cancer, probleme cu inima etc. La adulţi exlicaţia era clară pentru mulţi: toxine acumulate în organism de-a lungul anilor din mâncare, tutun, alcool, stres, nopţi nedormite. Iată ce am găsit în cartea pe care o citesc acum:

''Reţeaua complexă de apărare a sistemului imunitar este constituită din celulele albe din sânge (leucocitele). O parte dintre aceste celule devorează germenii invadatori şi îi digeră. Altele produc anticorpi - molecule care atacă organismele invadatoare precum harpoanele şi le identifică astfel ca alte celule imunitare să le atace. În cazul în care sunteţi bolnavi de diabet de tip 1, sistemul dumneavastră imunitar produce o eroare majoră: atacă şi distruge celulele producătoare de insulină, provocînd ceea ce oamenii de ştiinţă numesc o boală autoimună.
Dar de ce se întâmplă toate astea? În anul 1992, o echipă de cercetători canadieni şi finlandezi au raportat o descoperire importantă în New England Journal of Medicine. Examinând mostre de sânge de la 142 de copii recent diagnosticaţi cu diabet zaharat de tip 1, au descoperit că fiecare dintre aceştia aveau anticorpi care atacau proteinele din laptele de vacă. Aceşti anticorpi au apărut aparent ca răspuns la proteinele din laptele de vacă în formula pentru sugari, dar anticorpii erau de asemenea capabili să atace celulele producătoare de insulină. S-a dovedit că o porţiune din proteina din laptele de vacă se potrivea perfect din punct de vedere biochimic cu o parte a celulelor producătoare de insulină. Anticorpii care s-au activat pentru a distruge proteinele din laptele de vacă au încheiat prin a ataca celulele producătoare de insulină ale copiilor. Celulele pancreatice au fost distruse de propiul sistem de autoapărare.
Acest studiu şi altele sugerează un scenariu ce poate conduce către diabetul zaharat de tip 1; când un sugar este hrănit cu lapte de vacă, o parte din proteinele din lapte trec din tractul digestiv în circuitul sanguin. Sistemul imunitar al sugarului recunoaşte aceste proteine din specia bovină ca fiind stăine şi formează anticorpi care să le atace. Din nefericire, aceşti anticorpi atacă nu numai proteinele, dar şi celulele producătoare de insulină din pancreas. Acest proces distructiv este gradual; atunci când aproape toate celulele producătoare de insulină au dispărut, rezultă diabetul zaharat de tip 1.''

sursa: Dieta care vindecă diabetul, de Neal Barnard, pag 31-32.

vineri, 12 octombrie 2012

Pâinici aromate cu chimen şi rozmarin



    • 200 gr seminţe de floarea soarelui fără coajă, hidratate câteva ore
    • 100 gr nucă hidratată 24 de ore (timp în care am schimbat de mai multe ori apa)
    • 150 gr migdale hidratate sau pulpă de migdale (ce rămâne după prepararea laptelui)
    • 50 gr făină de in (seminţe de in maro măcinate în râşniţă)
    • 1 ardei gras galben tăiat bucăţi
    • 1 roşie curăţată de pieliţă
    • 1 lg seminţe de chimen
    • 1 lg rozmarin
    • sare
    • câteva lg de apă
    Se clătesc bine nucile şi seminţele, se pun toate ingredientele în robotul cu lama în formă de S, se mixează bine. Compoziţia se întinde pe tăvile deshidratorului peste hârtie de copt, se porţionează, se usucă la 40 grade Celsius, pe ambele părţi, 8-10 ore. Dacă nu aveţi deshidrator, le puteţi usca pe calorifer (eu aşa am făcut o iarnă întreagă) sau la soare.

    miercuri, 10 octombrie 2012

    Cu si despre hrana vie la grădi


     Vă rugam azi pe facebook să-mi ţineţi pumnii şi vă mulţumesc, dar să vă spun şi de ce. Am fost invitată la o grădiniţă să vorbesc despre hrana vie, suna frumos, mie îmi plac copii şi m-a flatat ideea că pot contribui la sănătatea lor chiar şi într-un procent infim, dar era ceva care nu m-a lăsat să spun DA din prima. V-am povestit eu acum cîteva luni despre teama mea de camere de filmat, mai aveam una şi mai mare - teama de vorbit în public (de care m-am ferit cât am putut). Acum a venit momentul să scap de ea, m-am gândit bine și a doua zi am sunat şi am acceptat invitaţia.
    Azi noapte nu prea am dormit de emoţii, azi am fost puţin stresată deşi am încercat să nu mă gândesc prea mult la asta şi mi-am tot zis în gând că o să mă descurc. Am ajuns la grădiniţă la 15:55, agitaţie în curte, pe holuri, era ora la care părinţi/bunicii veneau după copii. Merg în sala unde urma să fie evenimentul, inima începe să bată tot mai tare, aşez pe platouri nişte bunătăţi aduse pentru degustare, încerc să mă liniştesc. Încep să vină mămicile, apare şi un băieţel tare simpatic pe care îl servesc cu o bombonică, apoi vine la mine şi îmi mai cere una şi apoi încă una, după care pleacă afară. Încep să vorbesc în faţa a cca. 25 de mămici şi educatoare, plus doi copii frumoşi şi cuminţi care au păpat din toate. Emoţiile încep să dispară, mă relaxez, începe să-mi placă. M-am bucurat să cunosc mămici care ştiau despre ce e vorba şi mămici care nu au mai auzit de hrana vie dar deschise la nou şi curioase. Am povestit puţin despre ce înseamnă hrana vie şi ce schimbări a adus în viaţa mea, am răspuns întrebărilor, mâncarea a fost savurată.
     M-am simţit foarte bine, mulţumesc Simona pentru invitaţie.


    joi, 4 octombrie 2012

    Cumpărături

    La postarea asta mă gândesc de multă vreme şi în sfârşit reusesc să scriu. Multă lume mă întreabă de unde cumpăr fructele, de unde cumpăr mierea, ce cosmetice folosesc etc. Răspunsurile mai jos:

    • Cele mai importante cumpărături, adică fructele şi legumele, le iau din piaţă. Eu merg la Piaţa Dacia (lângă gară), e cea mai ieftină, e destul de mare, îmi place cum e amenajată. Vă dau un pont(din constatările mele) - miercurea e cea mai bună zi de mers la piaţă, atunci se găsesc cele mai multe produse, sunt proaspete şi sunt cele mai mici preţuri din săptamână.
    • www.driedfruits.ro - de aici cumpăr seminţe, migdale, stafide, curmale, unt de cacao, unt de cocos, cereale şi altele. Au preţuri bune, comanda ajunge rapid, eu sunt mulţumită de ei.
    • Paradisul Verde -  are sediul pe Str. Sfantu Ioan nr. 6, în spatele hotelului Aro, mai au stand în Carrefour şi un magazin în Real. De la ei cumpăr ulei de in, ulei de floarea soarelui presat la rece, psyllium, fulgi de drojdie, fulgi de cocos, sare, chia, sos de soia, pastă de dinţi (de la VIVANATURA cu argilă şi plante).
    • Elena Dumitrescu este o româncă stabilită în Spania, care are propria livadă cu măslini şi face un ulei foarte bun. Trimite ulei în tară pe autocar, în mai multe oraşe, la un preţ foarte bun şi calitate excepţională. O găsiţi la adresa de mail e.dumitrescu1@gmail.com sau pe pagina ei de facebook http://www.facebook.com/lizucuta
    • Mierea o iau de ceva vreme de la o cunoştinţă din Prejmer, nu are foarte mulţi stupi, deci nu are cantităţi foarte mari de miere de vândut. 
    • Magazinul  bbmic.ro se află la parterul clinicii Eva, str Păltiniş nr. 15. De aici iau absorbante Natracere, detergent de rufe Ecos.
    • De mai bine de 2 ani nu mai folosesc săpunuri şi şampoane din comerţ, ci săpunuri şi şampoane solide din uleiuri vegetale şi plante. Pe www.breslo.com sunt foarte multe variante. Acum sunt bucuroasă că am gasit în Braşov pe cineva care face săpunuri, aici e pagina de facebook  www.facebook.com/pages/Sapun-Natural/
    • www.100percentpure.ro un site cu produse 100% naturale. De la ei am doar rimel deocamdată.
    •  Am cumpărat acum mai bine de un an farduri de ochi şi ruj de pe www.rangali.ro  din gama Nvey Eco şi sunt mulţumită. Acum site-ul lor este www.organicbaby.ro 
    • De la life-care cumpăr apa de gură şi deodorant.
    • www.elemental.ro de aici iau detergent de vase.