vineri, 31 mai 2013

Bomboane cu seminţe şi scorţişoară



Sunt delicioase şi se fac destul de rapid. Avem nevoie de
  • 1 cană seminţe de floarea soarelui hidratate
  • 1 cană seminţe de susan măcinate
  • 1 lingură scorţişoară
  • 4 linguri miere
  • 2 linguri ulei de cacao
 Se amestecă toate în robot şi apoi se modelează biluţe care se tăvălesc prin susan. Se ţin la frigider.

marți, 21 mai 2013

Potluck raw vegan- Întâlnire cu hrană vie



Vineri 24 mai ora 19:00, ne întâlnim din nou la ceainăria Ceai et caetera de pe strada Latină nr. 15.
După cum mulţi dintre voi ştiţi deja, fiecare participant aduce un preparat crud şi mâncăm împreună, discutăm, ne cunoaştem, schimbăm reţete. La ceainărie găsim limonadă dar şi o varietate mare de ceaiuri. 
Vă aştept în număr cât mai mare!

joi, 9 mai 2013

Atelier de preparat bunătăţi raw




Vino să înveţi cum să îţi prepari singur mâncăruri delicioase, sănătoase şi fără foc. Va fi un atelier interactiv, unde fiecare participant va fi implicat în prepararea reţetelor, 4 la număr. Vreau să comunicăm uşor şi să înveţi cât mai multe, prin urmare vom fi un grup restrâns de persoane.
Vei primi câte o porţie din fiecare preparat şi reţetele pe suport scris.

Evenimentul va avea loc în aer liber, pe terasa din curtea interioară a locaţiei Musik Café.

Taxa de participare este 70 de lei/persoană, din care 35 lei se plătesc în avans.

Înscrierile se fac pe adresa de e-mail ramona.chivereanu@gmail.com. Atenţie numărul de locuri este limitat! Te rog să menţionezi dacă eşti alergic sau ai intoleranţă la vreun aliment.

Te aştept să gătim împreună şi să ne simţim bine.

miercuri, 8 mai 2013

Ateliere în cadrul Incubator107

''oricine poate învăța pe oricine orice'' acesta e motto-ul celor de la incubator107. Dacă încă nu aţi auzit de ei, aruncaţi o privire aici http://brasov.incubator107.com/article/21 să vedeţi ce lucruri frumoase fac.
Luna trecută mi-am făcut curaj şi am participat şi eu în calitate de meşter, am ţinut ateliere de preparat dulciuri raw. A fost o experienţă foarte frumoasă.
  Pe 06.04 a avut loc nocturna şi a trebuit să povestesc pe scurt despre atelierul ce urmează să-l ţin. Am vorbit în faţa a peste 50 de persoane, am avut emoţii foarte mari dar le-am stăpânit cu bine. 
 
 

Pe 09.04  a vut loc primul atelier.
 

Pe 16.04 ne-am întâlnit din nou la un alt atelier, de data aceasta în numar şi mai mare.

 În perioada 19-21.04 a avut loc Festivalul Body Mind &Spirit. Incubator107 a participat şi eu am fost unul din meşteri.