18 iunie 2015

Ateliere de gătit la magazinul Albif

La începutul lunii iunie am fost invitată să ţin nişte ateliere de gătit sănătos în cadrul magazinului Albif cu ocazia Zilei Copilului. Au fost două zile de distracţie pentru mine, pentru copii dar şi pentru părinţii prezenţi. Am pregătit cu ei două reţete crude şi una gătită.
  •  În data de 2 iunie elevii clasei a 4-a de la Şcoala nr. 27 au fost învăţăceii mei.  Am lucrat cu vreo 30 de copii curioşi şi entuziaşti, unii au venit de acasă cu şorţuleţ şi erau foarte nerăbdători. A fost destul de obositor cu un număr aşa mare de participanţi, dar m-am bucurat că ei s-au distrat şi au învăţat ceva. Tot respectul pentru doamna învăţătoare care munceşte şi are răbdare zilnic cu atâţia copii, dacă am reţinut bine erau 40 în clasă. Am aflat că a doua zi la şcoală numai despre atelier au vorbit, despre cât de bune au fost bomboanele, încercau să-şi amintească reţetele şi numele unor ingrediente.
  • Pe 4 iunie m-am jucat cu clasa 0 de la Şcoala nr. 11. De data asta a fost mult mai simplu, deşi copii au fost mai mici, au fost mult mai puţini şi mulţi dintre ei au fost însoţiţi de părinţi. Micii bucătăraşi au fost foarte ascultători, s-au simţit foarte bine şi au zis că s-a terminat prea repede.
Înainte de vă arăta câteva poze, vă invit să faceţi o vizită în magazinul Albif de pe strada Bazaltului nr. 7, lângă Brintex. Eu l-am descoperit în urmă cu câţiva ani şi am devenit clientă fidelă. Mi-am cumpărat de aici tăvi pentru torturi, forme de silicon, cuţite de ceramică, boluri de sticlă şi multe ustensile pentru gătit. De câte ori ajung acolo stau cel puţin o oră printre rafturi pentru că au atâtea lucruri faine şi le-aş cumpăra pe toate :)
Cei care nu sunt din Braşov pot face o vizită online http://www.vasepentrugatit.ro/
Mai multe fotografii de la ateliere puteţi vedea aici.


09 iunie 2015

Biluţe cu susan şi curmale





  • 300 g seminţe de susan sau pulpa rămasă de laptele de susan
  • 150 g curmale înmuiate 3 ore în apă
  • 2 linguri roşcove
  • 1 lingură scorţişoară
 Întâi am măcinat seminţele în robot. Am adăugat apoi curmalele bine scurse şi tăiate mărunt, roşcovele şi scorţişoara şi am mixat bine până am obţinut o compoziţie omogenă. Am modelat biluţe şi le-am pus la rece. Se pot da prin susan sau prin roşcove, dar eu am preferat să le las simple.

Gofre de post din hrișcă și spanac

Gătesc de foarte mulți ani cu hrișcă. Am testat de-a lungul timpului multe rețete cu acest ingredient. Cea de azi a apărut din dorința de gă...