16 ianuarie 2016

Bomboane 3S


E weekend și mă răsfăț cu ceva  bun. Îmi place să mă joc în bucătărie, să inventez și să testez rețete noi, mai ales când vine vorba de ceva dulce. Astăzi îți dezvălui rețeta unor bomboane tare gustoase, ușor acrișoare.
Am folosit următoarele ingrediente:
  • 100 g  semințe de floarea soarelui crude și decojite
  • 100 g stafide 
  • 100 g smochine 
  • 2 lg zeamă de lămâie 
  • 1 lg unt de cocos
Pentru început am măcinat miezul de floarea soarelui în robotul cu lama S. Am adăugat  apoi stafidele și  smochinele, am mixat până ce toate ingredientele s-au măcinat bine. Am adăugat lămâia și untul de cocos și am mai mixat câteva secunde. Am obținut o compoziție ușor lipicioasă din  care am  modelat biluțe.

 *Notă:
  1. folosiți  smochine moi și nu din acelea foarte uscate sau hidratați-le puțin 
  2. tăiați smochinele în bucăți mărunte pentru a ușura munca robotului

03 ianuarie 2016

Potluck raw și vegan, ianuarie 2016



Servus! Te invit la un potluck raw și  vegan, un eveniment fain ce va avea loc la ceainăria Ceai etc de pe strada Latină nr. 15, în data de 19 ianuarie, ora 19. Vei cunoaște  oameni frumoși  și interesați de o viață sănătoasă, vei degusta preparate delicioase, vei afla rețete  noi, vei râde și vei face schimb de impresii cu cei prezenți.
Biletul de intrare pentru fiecare persoană constă în: 
• Un preparat  fără foc sau gătit dar vegan,  care să ajungă la 3 persoane. Nu te speria dacă nu știi să gătești sau nu ai timp, poți  aduce o salată simplă din fructe sau legume.
• Consumație de la ceainărie (un ceai, limonadă, oranjadă sau fresh) 
Înscrierile se fac la adresa de e-mail ramona.chivereanu@gmail.com 
Am o surpriză tare faină pentru această întâlnire.  Cel mai gustos și aspectuos platou/preparat va fi premiat cu un tratament : "Duo soul delight masage from top to toe" , un răsfăț complet de la vârful unghiilor până în creștetul capului.  Mulțumiri din suflet pentru acest premiu Fetei de cătină și  lui Alex G Robescu de la Mioritic Spa  https://m.facebook.com/mioritic.spa/
Te aștept  cu drag,
Ramona Chivereanu 


Cum a fost? Minunat.



18 noiembrie 2015

Salată cu varză, morcovi şi germeni



Cantităţi exacte nu am, dar pot să vă spun ca e super bună salata aceasta.
 Ingrediente folosite:
  • varză albă
  • morcovi
  • germeni de floarea soarelui
  • piper
  • sare
  • ulei de măsline extravirgin
Varza tocată, morcovii raşi, germenii se pun într-un bol, se amestecă cu puţină sare, piper şi ulei.

10 noiembrie 2015

Salată cu hrişcă încolţită


  • 1/2 cană de hrişcă încolţită
  • 1 ardei gras
  • 1 castravete
  • 1 morcov
  • 1 ridiche mai mare
  • 1/2 linguriţă cumin
  • 1 praf de sare de mare
  • 1 lingură ulei de in
  • 1 lingură oţet de mere
Am spălat legumele, le-am tăiat bucăţele şi le-am amestecat cu restul ingredientelor. Nu-i aşa că-i simplu?

17 septembrie 2015

Limonadă cu merişoare şi cătină



bombă de vitamina C

  • 100 g merişoare
  • 100 g cătină
  • 2 lămâi
  • 100 g curmale înmuiate în 200 ml apă
  • 1,5 l apă
Am pus în blender 500 ml apă, merişoarele, cătina, lămâile curăţate de coajă şi curmalele împreună cu apa în care au sta la înmuiat, am mixat bine, apoi am strecurat printr-un săculeţ de pânză. Am adăugat apa rămasă (1 litru) şi am amestecat. 

03 august 2015

Shake 2



Îmi place să-mi încep ziua cu diverse smoothie-uri, shake-uri, sucuri sau budinci raw. De asemenea îmi plac mult culorile şi încerc diverse combinaţii care îmi satisfac atât papilele gustative dar şi văzul. Pentru băutura de azi, am mixat în blender următoarele:
Dacă vă place această rețetă, vă rog s-o distribuiți pe canalele de socializare să se bucure de ea cât mai multe persoane. Mulțumesc!

28 iulie 2015

Smoothie verde 3


 Săptămâna trecută am fost pe la o prietenă care locuieşte la casă şi care are o grădină frumoasă cu bunătăţi cultivate de ea. M-am întors acasă cu o sacoşă de verdeţuri din care am făcut diverse smoothie-uri dar şi alte preparate gustoase. Pentru această băutură am folosit:
  • o mână de frunze de morcov
  • o mână de frunze de lobodă
  • 2 banane
  • 2 căni apă
Am mixat bine ingredientele în blender şi gata micul dejun. Voi ce frunze mai folosiţi?


Gofre de post din hrișcă și spanac

Gătesc de foarte mulți ani cu hrișcă. Am testat de-a lungul timpului multe rețete cu acest ingredient. Cea de azi a apărut din dorința de gă...