16 iunie 2016

Budincă ciocolatoasă cu chia



Știți budincile acelea praf, la plic care se amestecă cu lapte și zahăr? Am văzut că multă persoane le consumă și chiar zic că sunt bune. Mie nu îmi plac deloc, am folosit de câteva ori în prăjituri acum mulți ani, dar așa simple nu le-am putut mânca. În schimb, budincile raw mi se par delicioase. La micul dejun mănânc des budincă de chia și încerc diverse combinații. Cea de azi e printre preferatele mele, e ușoară, hrănitoare și parcă se topește în gură.
Din ingredientele de mai jos mi-au ieșit două cupe de înghețată.
  • 2 banane bine coapte
  • 1/2 avocado bine copt
  • 200 ml apă
  • 5 lg semințe de chia
  • 1 lg pudră de cacao
  • 1 lg pudră de roșcove
  • 5 frunze mentă
Am pus toate ingredientele în blender, am mixat, am turnat în cupe, am decorat și am pus la frigider. Eu o prepar de regulă seara și o las la rece până a doua zi, e mai comod așa. Dacă o pregătiți dimineața sau în momentul în care vreți sa o mâncați, trebuie să așteptați cel puțin 15 minute să se umfle semințele și să se îngroașe budinca.
Budinca nu iese prea dulce dar pentru mine e perfectă așa, dacă vreți mai dulce mai adăugați îndulcitor.
Poftă bună!

Dacă vă place această rețetă, vă rog s-o distribuiți pe canalele de socializare să se bucure de ea cât mai multe persoane. Mulțumesc!




2 comentarii:

Gofre de post din hrișcă și spanac

Gătesc de foarte mulți ani cu hrișcă. Am testat de-a lungul timpului multe rețete cu acest ingredient. Cea de azi a apărut din dorința de gă...