22 decembrie 2019

Meniu de Crăciun - idei de preparate vegane


Astăzi vreau să vă prezint un meniu pentru Crăciun, meniu cu preparate vegane. 
  • Fructe
Un platou/coș cu fructe la mine e nelipsit, cu cât mai variate și mai colorate, cu atât mai bine. Alegeți 2-3 fructe preferate și le puneți pe masă ori sub brad. Aș recomanda culori diferite, asta le face mai atrăgătoare mai ales pentru cei care poate nu consumă fructe prea des. Portocalele, perele și strugurii sunt acum în topul preferințelor mele, dar nu spun nu nici la kaki, banane, rodii, kiwi.
  • Hummus
Ador hummusul și mi se pare perfect ca gustare, fel principal sau chiar mic dejun. Poate fi servit cu bețișoare din morcovi, ardei, castraveți, țelină, cu lipie ori cu o pâine bună.
Rețeta o găsiți AICI.

  • Supă cremă de dovleac
Pe post de crutoane, semințele de dovleac condimentate sunt absolut delicioase. Cum se prepara vedeți AICI.

  • Falafel
Servite simple, cu sos sau cu o salată lângă, aceste chiftele de năut sunt incredibil de gustoase. Mie îmi place să le mănânc cu o salată mică doar din patrunjel cu ulei, oțet, sare, ori una cu roșii, castraveți, pătrunjel, tahini, lămâie, sare. 
Rețetă falafel AICI.

  • Bomboane de ciocolată
Indiferent de ce alte dulciuri sau preparate mai fac, aceste bombonele sunt nelipsite de 9 ani încoace de pe mesele de sârbători și nu numai. Marele avantaj e că se pot prepara și cu o săptămână înainte și se păstrează la rece. Doar dacă vreți să puneți în ele fructe proaspete trebuie preparate cât mai aproape de momentul servirii, maxim 2 zile. Puteți sa puneți în ele nuci, alune de padure, stafide, goji, scorțisoară, cuișoare, cardamon. Rețeta completă AICI.
  
  • Banana bread
Banana bread, chec cu banane sau cum vreți să-i ziceți merge foarte bine lângă cafea sau ceai. Dacă aveți o formă mai deosebită în care să o coaceți arată mai interesant, dar e perfectă și în tava de chec.
Click AICI pentru rețetă.

  • Tort raw cu ciocolată și nucă
Și acesta are marele avantaj că poate fi preparat din timp și păstrat la congelator, se mută în frigider cu câteva ore înainte de servire. Este un tort ușor crocant datorită bucăților de nucă, cu o cremă fină și nu foarte dulce. Rețeta poate fi adaptă după preferințe, dacă vreți să fie mai dulce adăugați mai mult îndulcitor, dacă nu vă place nuca înlocuiți-o cu afine, zmeură, bucățele de portocală etc. Cum îl prepar vedeți AICI.

Sărbători liniștite!

 Dacă vă place această postare vă rog să o distribuiți pe rețelele de socializare să se bucure de ea și prietenii voștri. Mulțumesc!🤗
Mai jos aveți varianta video pe care am postat-o pe canalul de youtube.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gofre de post din hrișcă și spanac

Gătesc de foarte mulți ani cu hrișcă. Am testat de-a lungul timpului multe rețete cu acest ingredient. Cea de azi a apărut din dorința de gă...