21 octombrie 2019

Magiun de prune / Gem de prune fără zahăr


La capitolul gemuri preferatul meu este cel de prune, iar dacă mai este și fără zahăr cu atât mai bine. Îmi aduce aminte de copilărie când îl consumam pe pâine alături de o cană cu ceai, dimineața înainte de a pleca la școală. Și acum tot așa îl mănânc cel mai des, dar merge foarte bine și în clătite și prăjituri. 
Gemul de prune fără zahăr are o mulțime de denumiri; eu îl știu ca magiun, dar alții îi zic picmez, povirlă de perje, silvoiță, lictar. Probabil că cel mai gustos e cel fiert la foc de lemne în ceaun,  însă cei care locuim la bloc îl putem face fără probleme în cratițe de inox.


  1. Avem nevoie de prune bine coapte pe care le spălăm și le lăsăm la scurs într-o sită sau pe un prosop.
  2. Le rupem/tăiem în două și îndepărtăm sâmburii.
  3. Le punem la fiert într-o cratiță de inox, mai înâi pe foc mediu până când încep să-și lase propriul sirop, iar apoi se dă focul mic.
  4. Se lasă la fiert câteva ore, timp în care se amestecă foarte des pentru a nu se lipi de fundul cratiței. Nu pot să vă dau un timp fix de fierbere deoarece depinde de ce cantitate de prune folosiți, de soiul de prune, de cât sunt de coapte, important e să scadă mai mult de jumătate din volumul inițial. Eu l-am fiert în jur de 6 ore.
  5. Magiunul se toarnă fierbinte în borcanele spălate și sterilizate. Pentru a nu crăpa sticla în momentul în care adăugăm magiunul, punem  borcanele pe o tavă metalică (eu folosesc tava de la aragaz).
  6.  Înfiletăm bine capacele și răsturnăm borcanele cu fundul în sus. Le lăsăm așa 20-30 de minute să se sigileze, după care le punem înapoi în poziția normală. După ce s-au răcit le depozităm în beci sau cămară. În momentul în care deschidem un borcan pentru consum îl depozităm în frigider până se termină, la temperatura camerei se va strica repede.
🍒 Dacă vă place această rețetă vă rog să o distribuiți pe rețelele de socializare să se bucure de ea și prietenii voștri. Mulțumesc!🤗
🍒 Mai jos aveți varianta video a rețetei pe care am postat-o pe canalul de youtube.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gofre de post din hrișcă și spanac

Gătesc de foarte mulți ani cu hrișcă. Am testat de-a lungul timpului multe rețete cu acest ingredient. Cea de azi a apărut din dorința de gă...