joi, 23 februarie 2012

Potluck raw - 2 martie 2012


Dragi braşoveni vă era dor să ne întâlnim să degustăm bunătăţi raw? mie da.
Vă invit vineri 2 martie la ora 19:00 la ceainăria Open Heart din prima parcare Belvedere, pe drumul către Poiana Braşov. Cei care aţi mai participat ştiţi despre ce e vorba, pentru cei care veniţi pentru prima dată - fiecare va aduce ceva preparat fără foc, să ajungă pentru câteva persoane. Nu trebuie să vă stresaţi că nu aveţi timp sau nu ştiţi să preparaţi ceva complicat, nu e nevoie, puteţi aduce o salată sau pur şi simplu câteva fructe. Scopul e să ne simţim bine, să ne cunoaştem, să împărtăşim informaţii despre hrană vie. Băuturile le vom comanda de la ceainărie şi avem de unde alege: sucuri naturale (morcov, mere, portocale, ţelină, combinate), milkshake, smoothie, cidru (mere/pere/ merişor), limonadă (simplă/grenadine, curacao), ceaiul casei, merişor cu mentă specialitate, suc de soc specialitate, ceaiuri, ciocolată caldă.
Pentru a şti câte locuri să rezerv, vă rog să anunţaţi participarea până miercuri seara, printr-un comentariu aici pe blog sau pe mail ramona.chivereanu@gmail.com
Aş ruga pe cei care au maşină, să mă anunţe dacă mai pot lua şi alte persoane.

miercuri, 15 februarie 2012

Salată de rădăcinoase

Am fost aseară la o petrecere foarte frumoasă la care am dansat toata seara.

Am fost aseară la o petrecere foarte frumoasă la care am dansat toata seara. Însă fumul de ţigară mi-a dat dureri de cap, la propriu, de cum am ajus acasă am început să mă simt rău, nu prea am dormit şi azi am mâncat doar câteva fructe. La cină am poftit ceva bun, uşor, aşa că mi-am făcut această salată.


Ingrediente:
  • morcovi
  • pastârnac
  • sfeclă roşie
  • ridiche neagră
  • ulei de masline
  • fulgi de drojdie inactivă
  • puţină sare
Am curăţat legumele, le-am spălat, le-am mărunţit în robot (se pot da pe răzătoare) şi le-am amestecat cu restul ingredientelor. Am decorat cu brocoli şi seminţe hidratate de floarea soarelui.

vineri, 10 februarie 2012

interviu rockabilly

De la începutul lunii noiembrie merg la un frumos curs de dans. Aici am cunoscut-o pe Ana-Maria, o fată foarte draguţă care promovează cultura rockabilly în Romania. Am avut onoarea să apar şi eu pe site-ul ei cu un scurt interviu pe care îl puteţi citi aici.