Gătesc de foarte mulți ani cu hrișcă. Am testat de-a lungul timpului multe rețete cu acest ingredient. Cea de azi a apărut din dorința de găsi o alternativă la pâine. Hrișca este o pseudocereală care nu conține gluten. E înrudită cu macrișul și rubarba.
🌿Am folosit hrișcă verde, hrișcă crudă. A nu se confunda cu cea maro care e precoaptă și are alt gust, altă consistență. În imagine se vede bine diferența între cele două. Pe lângă astea două variante hrișca se mai vinde și sub formă de fulgi, de făină și expandată.
🌿 Hrișca se cântărește uscată, apoi se spală, se pune într-un vas cu multă apă și se lasă la înmuiat 10-12 ore. După hidratare, se aruncă apa și se clătește hrișca foarte bine.
🌿 În loc de spanac se pot folosi și alte frunze verzi.
Am încercat cu rucola, mi-a plăcut gustul. Culoarea nu a ieșit la fel de intensă ca la cele cu spanac.
🌿 Aparatul de vafe pe care îl am nu lipește și prin urmare nu trebuie să ung plăcile cu ulei. Dacă aparatul pe care îl ai nu funcționeaza cum trebuie fără ulei, atunci unge puțin plăcile înainte de a pune compoziția.
Aici găsești toate detaliile despre aparatul folosit de mine 👉 aparat vafe.
🌿 Aproape toate ingredientele sunt cumpărate de pe acest 👉site.
Mod de preparare:
Se pun toate ingredientele în blender și se macină bine.
Se toarnă compoziția întrun bol și se pune la frigider pentru 30-40 de minute.
Se încinge aparatul de vafe.
Se toarnă 1-2 linguri de compoziție si se coace 4 minute.
Se repetă operațiunea până se termină compoziția. La mine a fost nevoie de 3 ture, au iesit 6 vafe.
Hummusul este o mâncare tare gustoasă, sățioasă și ușor de făcut. Se poate consuma la micul dejun, pe post de gustare sau chiar ca masă principală alături de niște lipii calde și poate o salată.
Pe lângă rețeta clasică de hummus îmi place să încerc diverse combinații, atât pentru gust, cât și pentru culoare.
Astăzi îți prezint hummusul cu ardei copți, o rețetă care merită încercată, mai ales acum când piețele sunt pline de ardei românești aromați.
Pregătirile încep cu o zi înainte când năutul se alege de impurități (am găsit de câteva ori pietricele), se spală și se pune la înmuiat în multă apă pentru cel puțin 12 ore.
După ce năutul se înmoaie, se aruncă apa, se clătește și se pune la fiert.
Se spală, se șterg și apoi se coc ardeii.
Năutul fiert se strecoară. Apa rămasă nu se aruncă, o parte se folosește în rețetă. Este apa de năut menționată în lista de ingrediente.
Urmează un pas mai migălos, dar care nu e obligatoriu - decojirea boabelor de năut. În timp ce fac asta ascult un podcast, pornesc un clip pe youtube sau ascult muzică; în acest fel nu mi se mai pare că durează mult. Decojesc fiecare boabă de năut deoarece mi se pare că iese mai cremos hummusul așa. Gătesc des hummus și nu fac asta chiar întotdeauna; dacă nu ai răbdare poți sări peste pasul ăsta.
După ce ardeii sunt gata, se curăță de pielița coaptă, de cotor și de semințe.
Se pun toate ingredientele în blender și se mixează bine.
Se păstrează în frigider în caserole sau borcane cu capac.
În momentul servirii se adaugă deasupra ulei de măsline, zaatar sau alte condimente, muguri de pin sau diverse semințe.
Rețeta video o poți vedea pe canalul de youtube.
Dacă îți place această rețetă m-aș bucura să o distribui pe rețelele de socializare să ajungă și la prietenii tăi.
Brioșele vegane cu măsline, porumb și mazăre sunt ideale pentru micul dejun sau pentru o gustare rapidă.
Rețeta e ușor de făcut și ai nevoie de următoarele ingrediente:
150 grame făină de grâu
20 grame făină de in
2 lingurițe praf de copt
1/2 linguriță sare
1/2 linguriță cimbru uscat și mărunțit
20 mililitri ulei
200 mililitri apă minerală carbogazoasă
50 grame măsline
50 grame porumb
50 grame măzare
Mod de preparare:
Amestec ingredientele uscate într-un bol mai mare.
Adaug apa și uleiul, amestec bine cu telul.
Adaug măslinele taiate mărunt, porumbul și mazărea și amestec cu o paletă din silicon sau cu o lingură.
Torn compoziția în forme de silicon pentru brioșe și le bag în cuptorul preîncălzit la 170 grade Celsius.
Coc brioșele timp de 1 oră.
Le scot din cuptor și după ce s-au mai răcit le scot din forme.
Le păstrez la frigider în caserole închise cu capac.
* Făina de in o obțin prin măcinarea semințelor de in în râșnița de cafea . Atenție la făina de in din comert, dacă nu e depozitată corespunzător râncezește. Eu păstrez semințele și făina de in la frigider. * Am folosit măsline puțin sărate. Dacă tu ai unele mai sărate adaugă mai puțină sare la rețetă sau poți chiar să o elimini de tot de pe lista de ingrediente. * Porumbul este din conservă, l-am lăsat să se scurgă în sita de ceai.
♥ Dacă îți place această rețetă poți să o distribui pe rețelele de socializare să se bucure de ea și prietenii tăi.
Zilele astea de izolare mă fac să improvizez rețete adaptate la ce ingrediente am prin casă. Dacă până înainte de pandemie îmi venea o idee de rețetă și îmi lipsea un ingredient dădeam o fugă la magazin sau la piață și rezolvam repede, acum nu se mai întâmplă asta. În situația de față nu mai ies doar pentru 1 legătură de pătrunjel sau 2 lămâi, trec pe listă ce îmi trebuie și fac cumpărături o dată pe săptămână. Prin urmare mă descurc cu ce găsesc prin bucătărie.
Mi-era poftă de niște biscuiți nu prea dulci pe care să-i consum la cafea sau ceai și uitându-mă la ce ingrediente am prin bucătărie am zis să fac ceva cu punga de musli cu fructe de la Sanovita. Biscuiții au ieșit fix pe gustul meu. 💓
Pentru această rețetă de biscuiți am folosit doar 3 ingrediente:
Am adăugat merele tăiate bucăți și uleiul de cocos topit.
Am amestecat ingredientele câteva secunde în robot.
Am pornit cuptorul la 170 grade Celsius.
Am modelat biscuiții, câțiva cu mâna și restul cu ajutorul unor forme de biscuiți și i-am pus într-o tavă pe hârtie de copt.
Am băgat tava la cuptor și după 15 minute am întors biscuiții pe cealaltă parte.
I-am mai lăsat 10 minute în cuptor.
Am scos tava și am lăsat biscuiții să se răcească și i-am mutat într-o cutiuță.
Dacă vrei să comanzi și tu produse de pe site-ul www.sanovita.ro cu o reducere extra de 15% folosește codul rawmona. Acesta se trece în secțiunea Vouchere după finalizarea comenzii și este valabil tot anul 2020. Spor!
♥ Dacă îți place această rețetă poți să o distribui pe rețelele de socializare să se bucure de ea și prietenii tăi.
Îmi fac destul de des lapte vegetal acasă și cum nu-mi place să arunc mâncare încerc să folosesc tot ce pot în diverse preparate. Prin urmare pulpa care rămâne după obținerea laptelui nu ajunge la gunoi, ci e folosită în alte rețete.
O variantă dulce v-am prezentat acum ceva vreme în format video AICI, o s-o reiau și în scris mai jos.
BOMBOANE din:
pulpă de la lapte
stafide/curmale
pudră de roșcove
ulei de cocos
Le mixez pe toate în robot, modelez biluțe pe care fie le las simple, fie le dau prin pudră de roșcove/cacao, prin semințe decorticate de cânepă, prin fulgi de cocos. Aceeași compoziție o folosesc și pe post de blat la torturile raw.
O variantă de rețetă sărată în care folosesc pulpa de migdale/caju/nuci/susan este un fel de "brânză'' pe care o întind pe pâine sau rondele de orez. Aici mă joc cu consistența, o fac uneori mai uscată, alteori mai cremoasă.
Fac destul de urât când mi-e foame și mă regăsesc în reclama aceea cu "Nu ești tu când ți-e foame."
Pe lângă faptul că devin foarte nervoasă, îmi scade nivelul de energie, nu-mi mai convine nimic și de multe ori mi se face rău și chiar și după ce mănânc îmi revin greu. După câteva experiențe neplăcute am învățat că trebuie să mă pregătesc mereu când plec de acasă, să am grijă să nu stau prea multe ore nemâncată și drept urmare car mai tot timpul în geantă banane, fructe uscate, nuci sau batoane.
Am testat foarte multe rețete de batoane homemade, unele mi-au ieșit, altele nu prea mă încântă și mai trebuie să lucrez la rețetă; ideea e că se pot face o mulțime de combinații pentru toate gusturile.
Astăzi vă împărtășesc o rețetă de care sunt foarte încântată, se face foarte ușor, trebuie doar să ai un robot de bucătărie.
Aceste batoane sunt delicioase și sățioase, se pot căra ușor la muncă, la școală, pe munte, la o plimbare cu bicicleta sau prin oraș, pe un drum mai lung cu trenul sau cu mașina. Eu le consum uneori și la micul dejun sau pe post de desert. De data aceasta am ales o variantă fără foc și fără gluten.
🍒 Ingrediente:
150 g migdale
100 g fulgi de ovăz fără gluten
50 g semințe decorticate de cânepă
20 g chia
60 ml apă
100 g smochine
100 g curmale fără sâmburi
20 g cacao
1/2 linguriță scorțișoară
Puteți folosi fulgi de ovăz obișnuiți dacă nu aveți probleme cu glutenul.
Semințele de chia le amestec cu apa și le las așa 30 de minute; vor absoarbe apa și va rezulta un fel de budincă mai groasă.
Curmalele și smochinele o să le tai mărunt pentru a putea fi mai ușor de procesat în robot. Folosesc smochine și curmale destul de moi. Dacă cele folosite de voi sunt mai uscate, recomand să le hidratați puțin.
Aveți grijă să nu vă scape vreun sâmbure de curmale, riscați să vă stricați robotul sau să vă rupeți dinții. Chiar dacă am curmale fără sâmburi tot le verific bine căci se întâmplă să mai găsesc câte unul.
Mixez în robot migdalele și fulgii de ovăz. Dacă vreau ca batoanele să fie mai crocante, nu mărunțesc prea mult ingredientele. Dacă le vreau mai fine, atunci macin migdalele și ovăzul până obțin o făină.
Adaug restul ingredientelor și mai mixez până se omogenizează bine și obțin o compoziție ușor lipicioasă.
Presez compoziția rezultată într-o tavă/caserolă în care am pus hârtie de copt sau folie alimentară.
Țin tava la frigider cel puțin 30 de minute.
Tai batoanele în dimensiunile dorite.
Le păstrez la frigider cam 5 zile. Dacă fac o cantitate mai mare le congelez și le consum atunci când am nevoie.
Voi faceți acasă batoane sau cumpărați? Care sunt preferatele voastre?
🍒 Dacă vă place această rețetă puteți să o distribuiți pe canalele de socializare să se bucure de ea cât mai multe persoane. Mulțumesc!
🍒 Mai jos aveți varianta video postată pe canalul meu de youtube.