GIVEAWAY 2.000 Like-uri

Pagina de facebook Rawmona este apreciată de peste 2000 de persoane. Vă mulţumesc tuturor pentru că aţi fost alături de mine în tot acest timp, pentru încurajări,  vă mulţumesc că  îmi urmăriţi blogul şi pagina de facebook, vă mulţumesc pentru comentarii, mesaje private şi mă bucur că sunt o sursă de inspiraţie pentru mulţi care vor o schimbare în stilul de viaţă.

Cu această ocazie vreau să ofer un cadou unei persoane, un platou de dulciuri în valoare de 50 de lei. Câştigătorul va fi ales prin tragere la sorţi cu ajutorul random.org şi premiul se trimite doar pe teritoriul României. Tot ce trebuie să faceţi este să lasaţi un comentariu la această postare în care să-mi spuneţi care este desertul raw preferat, iar dacă nu aţi mâncat niciodată aşa ceva, ce aţi vrea să încercaţi. Perioada de desfăşurare 20.03-30.03.2015. Pe 31.03 voi anunţa câştigătorul.

Succes!


Mulţumesc celor care s-au înscris. Am făcut extragerea şi fericita câştigătoare este Bianca Rogoveanu. Felicitări!

Mărţişoare dulci

Şi anul acesta pregătesc multe mărţişoare comestibile, mărţişoare din ciocolată. Sunt făcute din pudră de roşcove/pudră de cacao, miere/sirop de agave, unt de cacao şi diverse arome şi umpluturi cum ar fi scorţişoară/cardamom/stafide/merişoare/goji/nuci/alune de pădure. 

Sunt foarte gustoase, sunt făcute din ingrediente naturale, sunt ceva deosebit şi nu se compară cu chinezăriile ce se gasesc pe piaţă şi care, să fim sinceri, ajung la gunoi pentru că nimeni nu le poartă. 

• bomboane de ciocolată ambalate individual; au diverse forme: roboţei, dinozauri, pisici, ceas, formă rotundă
  

• monede piraţi
  
•  lăbuţe
  

•  inimioare şi floricele

•  pisică
  

• tablete de ciocolată 

•  maşinuţă
  
•  tăviţe cu mai multe bomboane

Alimentaţia nu e totul

Când am descoperit alimentaţia raw, am fost şi eu luată de val ca mulţi alţii şi credeam că dacă mănânci sănătos stai departe de medici şi medicamente. M-am convins destul de repede că lucurile nu stau chiar aşa, nu sunt atât de simple. La dobândirea şi menţinerea sănătăţii  contribuie mulţi factori, alimentaţia fiind unul dintre ei. Am avut luni de zile în care am mâncat foarte sănătos, dar stresul şi supărările mă doborau cu toată hrana vie pe care o consumam. În schimb au fost momente când alimentaţia mea nu era una dintre cele mai ok, dar totuşi eu mă simţeam foarte bine,  nu aveam probleme de sănătate, eram  liniştită şi împăcată. Din 2010 şi până în prezent am evoluat foarte mult, am citit, am mers la diverse seminarii de dezvolatre personală, m-am provocat, am scăpat de unele frici, m-am descoperit pe mine. O relaţie sănătoasă cu părinţii, cu partenerul de viaţă,  să descoperi şi să faci ce îţi place, să te împaci şi să ierţi trecutul, să ştii ce vrei de la viaţă, ce te face fericit, un loc de muncă la care mergi cu plăcere, oameni pozitivi şi veseli în jurul tău, mişcarea sunt aspecte foarte importante pentru o viaţă liniştită şi sănătoasă. Nu mă înţelegeţi greşit, alimentaţia este importantă, dar să nu ne focusăm numai pe ea.

Lissa Rankin e un om pe care îl ascult cu mare drag.  Vă invit să urmariţi cele două filmuleţe cu ea, ideea prezentată e aceeaşi în ambele, dar merită văzute.

Despre frici la 5MS

5 MS este o franciză dezvoltată la nivel naţional care oferă un mediu prietenos şi profesionist pentru pasionaţii de vorbit în public. Pe scurt, evenimentul are loc o data pe lună,  în fiecare lună altă temă, discursurile durează 5 minute, slide-urile se schimbă la 15 secunde, există două părti, una cu discursuri pregătite şi una cu discursuri improvizate. Detalii  găsiţi mai multe pe  www.5ms.ro

Pentru că sunt îngrozită de vorbitul în public, încerc să-i urmăresc pe alţii care se pricep la asta şi să învăţ ce pot de la ei. Pentru prima dată la 5MS am fost la ediţia din octombrie. Mi-a plăcut foarte mult ce am văzut, discursuri foarte bune, oameni faini, atmosferă caldă, emoţie, distracţie. La editia de luna aceasta mi-am făcut curaj, aşa pe ultima sută de metri, să mă înscriu ca speaker. Tema a fost ''Frica- între motivare şi limite''.  Oricât aş citi, oricate filmări aş vedea, nu o să scap de frică  dacă nu ies în public şi încerc.

Emoţii prea mari nu am avut până când am ajuns la ceainărie, locul unde se desfaşoară evenimentul.  Când am văzut că se adună lumea, că în curând începe totul, inima a început să bată din ce în ce mai tare, mi s-au înmuiat picioarele, aveam un gol în stomac, o frică puternică m-a cuprins. Nu îmi aduc aminte mare lucru din ce a spus primul speaker căci eram ocupată să îmi controlez emoţiile, îmi tot repetam ''hai că poţi''. Am fost al doilea speaker care a urcat pe scenă, eu am cerut să vorbesc la început căci altfel nu ştiu dacă mai eram în stare. Eu zic că a fost binişor, mă bucur că nu mi-a tremurat vocea şi că s-a înţeles ce am vrut să zic.

 Frici am multe, acolo am vorbit despre câteva dintre ele, de unele am scăpat, unele sunt în curs de rezolvare, altele vor fi învinse cândva. Cineva din public a zis că şi-ar fi dorit sa audă mai mult, aşa că mă revanşez aici, povestesc mai mult despre unele.

1. Mersul pe bicicletă

Cei mai mulţi învaţă  în copilărie să meargă pe bicicletă, nu a fost şi cazul meu. Anul trecut m-am hotărât să înving această frică şi să învăt şi eu să pedalez. La prima ieşire singură şi mai departe de parcarea din faţa blocului, am intrat într-un gard viu. Nu s-a întâmplat nimic, nici cu mine nici cu bicicleta, doar o mică zgârietură pe mână. Bicicleta am cumpărat-o pe 20 aprilie 2013, în aceeşi zi am aflat despre Skirt Bike. Am fost tare fericită să aflu ca aşa eveniment frumos va avea loc la noi în oraş. Am avut la dispoziţie 6 săptămâni să scap de frică ca să pot participa şi eu la marea paradă a biciclestelor chic. Am tot ieşit câte puţin prin cartier, prin parcări şi pe străduţele mai puţin circulate şi am exersat. Nu vă spun cum ajungeam acasă de obosită, de frică îmi încordam toţi muşchii, îmi înţepenea  spatele, nu-mi mai simţeam picioarele şi mâinile  mă dureau vreo 2 zile după o scurtă plimbare. La Skirt Bike am avut mari emoţii, a fost destul de greu şi obositor, dar în acelaşi timp foarte frumos. Mai multe despre acea zi citiţi aici.

 Anul acesta am mai făcut un pas, mi-am făcut curaj să ies pe stradă, nu doar pe piste şi trotuare. Într-o zi câţiva metri, în următoarea un pic mai mulţi, apoi şi mai mulţi, până când am ajuns să pedalez de la muncă câtre casă doar pe stradă şi distanţa nu era deloc mică. 

Mă bucur tare mult că acum ştiu să merg pe bicicletă, am făcut din asta o mare pasiune, senzaţia e unică.

 Frica de bicicletă e acum bifată la frici învinse.

 2. Frica de camerele de filmat

Am fost speriată la maxim de camerele de filmat. Dacă vedeam reporteri pe stradă, mă ascundeam imediat, traversam chiar şi strada ca nu cumva să vină la mine să-mi ia vreun interviu. Oriunde se filma eu stăteam cât mai departe. Nu ştiu de unde pornea această frică, cred că mă gândeam că mă fac de râs.

Cum am scăpat şi de frica aceasta? înfruntând-o. În martie 2012 am fost invitată la o emisiune SĂNĂTATEA TA NATURA. Iniţial am refuzat, dar după insistenţe şi încurajări am zis da. Aici am fost puţin păcălită, mi s-a spus că emisiunea se înregistrează, motiv pentru care am acceptat invitaţia. Nu a fost aşa, când am ajuns în platou am aflat că în câteva minute intrăm în direct. Ce puteam să fac? nu mai aveam cum să dau înapoi, bine puteam până la urmă, dar nu am vrut. Am vorbit despre hrana vie şi nu a fost chiar aşa de greu pe cum credeam.

A doua întâlnire cu camerele de filmat a fost în aprilie 2013. În cadrul Festivalului Body Mind &Spirit am ţinut un atelier de dulciuri raw. Televiziunile locale erau prezente la eveniment şi au fost cu ochii pe mine. De data aceast a fost mult mai uşor, am fost mai relaxată şi deja puteam spune că mă vindecasem de frică.

Anul trecut la Skirt Bike balonaşele au atras reporterii aşa că am dat un scurt interviu şi aici.

Au mai urmat şi alte apariţii TV care au decurs bine. Emoţii mai am, dar acum le controlez eu, nu mă mai panichez.
3. Frica de dentist

 Frica asta era întemeiată. Primele mele experienţe cu dentistul nu au fost tocmai plăcute. Pe lângă faptul ca nu şi-a făcut treaba cum trebuie, m-a mai şi chinuit atât de tare că am fost la un pas să leşin pe scaunul din cabinet. Ştiu că acum 17 ani tehnologia nu era atât de avansată, dar asta nu e o scuză. De frică am scăpat de nevoie, am tot avut probleme cu dinţii şi am fost nevoită să merg la doctor. Am tot schimbat stomatologii şi am cunoscut şi medici care au grijă de pacienţi, care fac glume ca să-ţi distragă atenţia, şi cel mai important care ştiu meserie. Acum nu îmi mai e deloc frică.
4. Frica de a spune NU

Am fost persoana care nu a ştiut să refuze, care a acceptat mereu să-i ajute şi să facă chestii pentru alţii. Din această cauză am fost folosită atât la locul de muncă cât şi de familie şi cunoscuţi, poate nu conştient. Pentru că ştiau că eu nu zic nu, îmi dădeau tot felul de sarcini, de multe ori am făcut şi munca altuia, mi se cereau diverse chestii care nu îmi făceau plăcere, tot timpul făceam ceva pentru alţii. Am pierdut timp şi energie pentru că mi-era frică să refuz, mi-era frică că se vor supăra pe mine, că voi dezamăgi, că îi voi îndepărta de mine, că o să mi se spună că sunt egoistă. Prin 2011 lucrurile au început să se schimbe, pentru că am început să mă gândesc mai mult la mine, să pun pe primul loc nevoile, sănătatea, dorinţele mele. Credeţi că a fost uşor? deloc, a fost extrem de greu, dar cu paşi mici am reuşit. Unii nu au înţeles, unii m-au judecat, unii s-au supărat. Nici acum nu e uşor să spun Nu, lucrez încă la asta, dar mă bucur că uneori îmi iese.
5. Frica de a afirma că sunt atee

Religia este un subiect care naşte cele mai aprinse discuţii.  Despre acest subiect nu vreau să vorbesc prea mult, e o chestiune personală. Fiecare crede în ce vrea, dar atâta timp cât nu  îmi impune şi mie să fac la fel, nu mă interesează. Am evitat să intru în discuţii despre asta căci lumea se aprinde foarte repede, judecă, critică. Când am început să afirm că sunt atee unii s-au speriat, unii s-au supărat, unii mi-au zis că sunt ciudată, unii s-au îndepartat de mine.
6. Frica de a atrage atenţia, de a fi judecată

 

Mă refer aici  la modul cum mă îmbrac sau cum obişnuiam să mă îmbrac. M-am ascuns mulţi ani de zile pentru că nu aveam încredere în mine, pentru că nu îmi plăcea corpul meu, pentru că nu îmi plăcea deloc de mine. Am fost dintodeauna o timidă, mă îmbrăcam cu haine largi şi banale, nu mă aranjam, nu ieşeam în evidenţă. Cu fustele am avut o mare problemă, nu vroiam să port nici pe cea mai mare caniculă căci aveam picioare strâmbe. Prima fustă scurtă am purtat-o în faculate, în club şi cu cizme lungi, nu cumva să se vadă prea mult din picioare. Lumea îmi spunea că îmi stă bine, eu nu şi nu, o ţineam pe a mea ''nu vedeţi ce picioare strâmbe am?''. Luptă grea asta cu îmbrăcatul, nimic nu se potrivea, nimic nu se asorta, nimic nu-mi plăcea.

 În 2010 am fost la un seminar de feminitate şi apoi lucrurile au început să se schimbe.  A fost un proces complicat dar benefic, eu am devenit alt om şi cei care mă ştiu de multă vreme pot confirma. Am început să port tot mai des fustă, să port bijuterii, să port tocuri, să port haine colorate. A început să-mi placă de mine, să-mi placă să fiu femeie, să am încredere în mine. Cu toate schimbările astea nu mă mai putea ascunde, cu flori mari în păr, cu rochiţe colorate, cu dresuri roz sau mov, cu tocuri atragi atenţia, eşti expusă. Cum eu merg mult pe jos, cu autobuzul sau bicicleta întâlnesc tot felul de oameni. De câteva luni încoace, muncitorii care izolează blocurile în cartier se iau zilnic de mine, în autobuz au încercat bărbaţi să mă agaţe, în piaţă comentează, pe stradă sunt fluierată şi claxonată, uneori mă simt hărţuită. Din aceste motive multe femei nu mai poartă fustă, am discutat cu multe acest subiect şi mi-au zis că au renunţat sau că se aranjează când ies cu maşina.  Eu nu renunţ,  îi aud doar pe cei care îmi fac complimente, pe ceilalţi încerc să îi ignor. Nu reuşesc întotdeauna, am şi suferit din cauza vorbelor unora, m-am simţit prost, m-am enervat, dar vreau să văd partea bună a lucrurilor.

7. Vorbitul în public

 Vorbitul în public este cea mai mare frică a multor oameni, depăşeşte chiar şi frica de moarte. Şi mie mi-e foaaarte frică, am refuzat să particip la diverse evenimente din această cauză.

În aprilie 2013, după insistenţe ale organizatorilor, am acceptat să fiu meşter la incubator107. Am vorbit în faţa a peste 50 de oameni despre pasiunea mea, despre dulciurile raw. Am avut mari emoţii şi s-a văzut asta, dar pot spune că m-am descurcat onorabil pentru prima apariţie.
La 5 MS a fost şi mai greu, dar nu mă las, se rezolvă şi asta.
8. Frica de şerpi

Am fost surprinsă să constat că foarte mulţi oameni se tem de şerpi. Cineva din sală a întrebat dacă frica asta e reală, dacă am vazut vreodată şerpi. Da eu am văzut, de mai multe ori chiar. Am crescut la ţară, vara mergeam pe câmp la fân, iar în unele zone erau foarte mulţi. Nici nu vă imaginaţi ce senzaţie aveam când întorceam fânul cu furca şi ieşea câte un şerpişor de sub pală, sau când mergeam pe potecă şi apărea câte unul pe la picioare.
9. Frica de spaţiile înguste  

 

Da sunt claustrofobă, mi-e frică de spaţiile mici, înguste, înghesuite. Am fost la Peştera Dâmbovicioara care nu e foarte mică şi totuşi eu nu am putut să o văd. După câteva secunde a trebuit să ies afară că mi s-a făcut rău. Me-era frică şi de lifturi, nu urcam singura cu liftul,  uneori îmi mai e şi acum în acelea vechi şi mici. 

10. Frica de apă

Mai corect spus ar fi frica de a intra sub apă. Iubesc apa, iubesc marea, cascadele, râurile, lacurile, pârâiaşele, dar mă îngrozeşte ideea de a intra cu capul sub apă. Nici la duş nu suport sa-mi curgă apa pe faţă. Cred că ştiu de unde mi se trage, în copilărie şi adolescenţă mergem la scăldat la râu şi mulţi aveau prostul obicei de a-i băga pe alţii cu capul la fund. Am încasat-o de mai  multe ori, dar o dată ştiu că m-am speriat tare.

    Voi ce frici aveţi? ce frici aţi învins?

Meniu de vacanţă

De câteva zile m-am întors din vacanţă după o săptămână  de relaxare, mare, soare şi plimbare în Corfu. Mai multe detalii o să vă dau altă dată, acum vreau să vorbesc despre ce poţi mânca pe această insulă şi cât de complicat e să găseşti ceva de mâncare dacă eşti vegan. Ca vegetarian e oarecum ok, dar dacă eşti vegan sau raw vegan lucrurile se complică.

Eu am avut demipensiune (mic dejun şi cină) la hotelul Mega din staţiunea Ipsos.  Restaurantul de la parterul hotelului se numeşte Zorbas, e un restaurant foarte bun, mâncarea a fost delicioasă şi personalul foarte amabil. Când am ales oferta aceasta, la agenţie mi s-a spus că o să fie bufet suedez şi seara şi dimineaţa, de aceea nu mi-am făcut griji şi nici nu am anunţat că nu consum carne, m-am gândit că o să am ce alege.
Pentru a nu crea confuzie, vreau să menţionez că eu mănânc şi mâncare gătită, pe lângă multe crudităţi. De 3 ani şi câteva luni nu am mai mâncat carne, dar în schimb am perioade când mi-e poftă de lactate şi ouă şi nu mă abţin. În aceşti 4 ani de când am descoperit alimentaţia raw au fost luni în care am fost vegană, apoi zile când am gustat puţină brânză, au urmat săptămâni când eram vegană, apoi iar am mâncat brânză şi ouă, şi tot aşa. Nu e prima dată când spun ca nu sunt raw vegan 100%, dar precizez asta încă o dată ca să nu existe neînţelegeri.

Am ajuns la hotel pe la 9 seara, am lăsat bagajele în cameră şi am coborât la masă.  Atunci am aflat că cina nu e tip bufet.

Meniul din prima seară a fost: plăcintă cu spanac şi brânză, muşchi de porc cu orez şi cartofi prăjiţi, salata de roşii şi ceapă, 1 piersică.  Am mâncat totul cu excepţia cărnii şi mi-am zis că o să mănânc în restul serilor ce pot. Am mers totuşi la recepţie fără prea mari speranţe şi am întrebat dacă se poate să-mi prepare un meniu vegetarian. Spre surprinderea mea, domnul a fost foarte deschis şi a anunţat imediat bucătaria, aşa că în serile următoare am avut meniu separat de restul turiştilor.

Cină ziua 2: omletă, salată verde, ardei umpluţi cu orez şi sos de roşii, pepene.

Cină ziua 3: fasole scăzută, salată grecească, prăjitură cu blat de biscuiţi şi cremă de vanilie.

Cină ziua 4: tzatziki, ghiveci de legume, salată de varză şi porumb, compot de piersici.

Cină ziua 5: roşie umplută cu orez, pizza vegetariană, prăjitură cu brânză şi stafide.

Cină ziua 6: sarmale cu orez în foi de viţă, salată de sfeclă roşie cu usturoi, orez cu ciuperci, pepene.

Cină ziua 7: paste cu sos de roşii şi cşcaval ras, ardei umpluţi cu orez, cartofi prăjiţi, salată de varză, compot de caise.

Micul dejun a fost acelaşi în fiecare dimineaţă: ouă fierte, şuncă, caşcaval, unt, marmeladă, cereale cu lapte, ceai, suc şi cafea.

 La prânz am mâncat fructe, salată sau pizza. Mâncarea şi băutura nu sunt deloc ieftine în Corfu: pizza 10-12 euro; salata grecească 5-7 euro; salată cu roşii, castraveţi şi ceapă 4 euro; banane, piersici, nectarine, struguri 2,5 euro/kg; portocale 1,2 euro/kg; porumb copt 1,5 euro bucata; îngheţată 1,5-1,7 euro cupa; bere 0,4 litri 3,5 euro. Erau multe meniuri cu 10-12 euro care includeau mâncarea (un ex frigărui, cartofi prăjiţi, tzatziki) şi o bere sau un pahar de vin. Aceasta ofertă era valabilă şi la fast food-uri 6-7 euro shaorma plus bere. Foarte populare erau frigăruile (souvlaki), cred că le-am vazut în meniul tuturor restaurantelor. Fast food-urile erau tot timpul pline pentru că erau cele mai ieftine, preţuri în jur de 3-4 euro.

Apă am cumpărat la bax 2-3 euro 6 sticle de 1,5 litri.

Peste tot pe unde am mâncat mâncarea a fost foarte bună, dar cu excepţia pastelor şi salatei de roşii, castraveţi şi ceapă nu am găsit nimic vegan. Dacă sunteţi vegani şi mergeţi în Corfu să nu vă luaţi bilete care includ şi masa că nu merită, cel mai bine doar cazare şi cumpăraţi fructe şi legume din supermarket şi mai luaţi de acasă nuci şi seminţe.

 pizza Greca (feta, caşcaval, roşii, măsline, ardei) la restaurantul Zorbas, Ipsos - 10 euro

 

salată grecească la un restaurant în Corfu Town, capitala insulei - 5,5 euro

Bunica mea - un om minunat

Postarea de azi e una specială, nu conţine nici o reţetă, nu face referire la vreun documentar aşa cum v-am obişnuit, ci este despre o persoană tare dragă mie - bunica mea.

Plănuiesc să scriu despre ea de câteva luni, chiar am început acum ceva vreme dar nu am reuşit să scriu prea mult pentru că de fiecare dată lacrimile îmi înceţoşau ochii. Aşadar este o postare scrisă în mai multe etape care a ajuns pe blog fix la doi ani de când ea plecat de lânga noi, nu am plănuit asta, aşa s-a întâmplat.

Ce m-a inspirat să scriu despre ea a fost vizita din vară la Muzeul Naţional al Unirii din Alba-Iulia. Ce am văzut acolo m-a dus imediat cu gândul la mamaia mea, o poză cu ea, cu casa ei, cu lucrurile din casă s-ar fi potrivit perfect în muzeu.
De ce spun asta? Pentru că ea tot timpul se îmbrăca în costum popular, excepţie făceau zilele foarte călduroase de vară când o mai vedeai purtând un tricou sau o bluză subţire şi o fustă din pânză. Avea multe costume populare, o serie mai vechi şi mai uzate pe care le purta pe acasă şi o serie bine întreţinute pe care le purta în zilele de sărbătoare. Ce vreau să transmit e că a fost un om simplu care a trecut prin multe greutăţi dar nu s-a plâns, eu cel puţin niciodată nu am auzit-o, a fost un om vesel, glumeţ, bun, iubitor, un om cum rar ţi-e dat să cunoşti. Şi nu spun asta doar pentru ca era bunica mea, ci pentru că chiar a fost un om deosebit. Şi ca să vedeţi că am dreptate - foarte multe persoane din sat îi spuneau mamaia Veta chiar dacă nu exista grad de rudenie între ele, era iubită şi apreciată de toată lumea.

    

A fost un om extrem de simplu dar cu un suflet infinit de mare. A rămas văduvă la 33 de ani, cu 4 copii mici, mama mea cea mai mică dintre ei avea 1 an şi 8 luni când a rămas fără tată. Cum s-a descurcat să-i crească singură nu ştiu, clar a fost foarte greu. Nu s-a mai recăsătorit deşi era foarte tânără, s-a dedicat în totalitate copiilor ei. A trăit cu o pensie de 300 de lei si se descurca foarte bine, avea cald în casă, avea bani de medicamente, avea bani de mâncare şi pe deasupra mai putea să dea şi nepoţilor câte 5-10 lei. Mereu m-am întrebat cum poate să se gestioneze atât de bine cu atât de puţini bani şi să nu-i lipsească nimic. E drept avea pământ şi animale,  pregătea pentru iarnă dulceţuri, gemuri, murături, prepara aproape tot în casă şi nu cumpăra prea multe din magazine.

Casa ei era una mică şi simplă, cu o sală de lemn la intrare, sală pe care stătea şi torcea lână, tricota ciorapi, desfăcea fasolea uscată sau citea rugaciuni. În fiecare duminică sau zi de sărbătoare îmbrăca unul din frumoasele ei costume populare şi pleca la biserică, după slujbă îi vizita pe cei bolnavi şi pe bătrânii singuri, iar pe seară trecea să-şi vadă copiii, nepoţii şi strănepotii.

cu strănepoţii

 Pe soba ei de lut, cu plită făcea cea mai bună mâncare în tuci, făcea cel mai bun desert - mămăligă rece tăiată felii, pusă pe plită să facă crustă şi apoi gem de prune peste. Nu avea aragaz, toată mancarea era facută la foc de lemne, iarna în casă pe plită şi vara pe pirostrii.
De câte ori mergeam pe la ea scotea de la saltea ceva bănuţi şi îmi zicea “ia-i acolo să-ţi iei şi tu ceva bun’’, mai ales cand eram studentă; de cele mai multe ori refuzam, uneori acceptam datorită inisistenţelor ei şi pentru că nu voiam să-i stric bucuria.
Iarna monta războiul de ţesut în casă şi ţesea preşuri. Mai câştiga un ban din asta şi din tricotat ciorapi de lână.
Nu a avut televizor, singurul aparat din casă era un radio vechi la care asculta muzică populară şi ştiri, dar nu avea nevoie de mai mult.
Ţin minte perfect părul ei alb, foarte lung pe care îl ţinea împletit, iar atunci când desfăcea codiţele tot părul era ondulat.
Ce am admirat întotdeauna la ea pe lângă sufletul ei mare, faptul că nu se plângea de nimic, faptul că era mulţumită cu ce avea şi cred că în ciuda greutăţilor prin care a trecut a fost fericită, pentru ea familia era tot ce avea mai de preţ.

Astăzi se împlinesc 2 ani de când nu mai e printre noi şi dorul e tot mai mare, de câte ori mă gândesc la ea lacrimile îmi inundă ochii şi obrajii. O visez, mă uit la poze, vorbesc despre ea şi o dau exemplu celor care sunt nemulţumiţi că nu le ajunge un salariu de 2-3000 de lei.
Nu te vom uita niciodată!

Dark Bombastic Evening

Despre Dark Bombastic Evening (DBE) mi-a povestit Ana-Maria, preşedinta Asociaţei Rockabilly România. Ea a fost anul trecut cu brioşe şi bijuterii şi a fost primită foarte bine. Cum anul acesta nu a putut să meargă, m-a rugat pe mine să reprezint cultura rockabilly la acest eveniment. Am acceptat provocarea, eram curioasă, nu mai fusesem niciodată în Alba-Iulia. 

Am ajuns vineri pe la 14 la cetate, la spaţiul Ryma, am instalat cortul, am făcut un duş, m-am machiat, coafat şi am trecut la aranjarea produselor. Am pregătit mai multe tipuri de bomboane din seminţe şi fructe uscate, prăjiturele, batoane dar şi bijuterii. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera, oamenii erau foarte civilizaţi, sociabili, au fost foarte mulţi străini, am auzit vorbindu-se engleză, franceză, germană, italiană, maghiară, rusă şi cred că suedeză.

M-am bucurat să cunosc persoane interesate de un stil de viaţă sănătos, vegani, raw-vegani şi vegetarieni. Ei au apreciat dulciurile mele şi au revenit la standul meu şi a doua zi, dar si omnivorii au fost curioşi.

Artiştii de vineri seara au fost extraordinari, toţi mi-au plăcut. Unul dintre ei, Sieben a cumpărat de la mine bomboane, trebuia să mă laud :).

 A doua zi de dimineaţă am mers să vedem cetatea,  vă recomand să o vizitaţi, e foarte frumoasă.

După-amiază am revenit la standul meu.

 

Şi cel mai simpatic participant, cred că şi cel mai tânăr - Luca.

 

 

A fost un eveniment frumos, foarte bine organizat. Mulţumesc Doru.

______________________________________________

Dulciurile marca RAWMONA îi vor îndulci pe cei prezenţi la Dark Bombastic Evening, Alba-Iulia.
Vineri vin cu bunătăţi crude, delicioase şi sănătoase.

Mulţumesc www.rockabilly.ro pentru susţinere.

 Aici găsiţi un articol despre noi http://www.darkbombasticevening.com/ro/cultura-rockabilly-isi-continua-traditia-la-dbe