11 aprilie 2020

Cum se face acasă faimoasa cafea Dalgona



Nu știu dacă mai e cineva care nu a auzit de Dalgona Coffee. Eu am aflat de ea weekendul trecut de pe instagram unde foarte multă lume punea poze și filmulețe cu această cafea. Nebunia a început pe TikTok acum vreo lună.  
La popularizarea cafelei Dalgona a contribuit actorul sud-coreean Jung II-woo care a vizitat un restaurant în Macao și aici i s-a servit o bautură similară. Aceasta i-a amintit de un desert coreean numit Dalgona sau honeycomb toffee, desert care pe mulți coreeni îi duce cu gândul la mâncarea stradală din copilărie. Desertul Dalgona a fost foarte popular în Coreea de Sud în anii '70-'80 și acesta se face din zahăr caramelizat și bicarbonat de sodiu, vedeți în filmul de mai jos cum.




Până în 26 ianuarie 2020 pe Google nici măcar nu exista Dalgona Coffee.
Deoarece stăm foarte mult în casă din cauza pandemiei de Covid-19 cafeaua Dalgona a devenit virală. În această perioadă gătim mai mult, avem timp să încercăm lucruri noi, vrem să ne răsfățăm și să compensăm faptul că nu mai putem să ne plimbăm, că nu mai putem ieși în oraș, nu ne mai putem întâlni cu prietenii.

Eu sunt destul de pofticioasă și curioasă și îmi place și cafeaua așa că mi-am dorit mult să încerc faimoasa cafea. A trebuie să aștept câteva zile până am ieșit la cumpărături căci nu aveam cafea solubilă.
Nu e una dintre cele mai sănatoase băuturi, nu o să-mi fac zilnic dar un răsfăț din când în când merităm cu toții.



Ingrediente pentru cafea Dalgona:
  • 2 lingurițe cafea solubilă
  • 2 lingurițe zahăr
  • 2 lingurițe apă caldă/fierbine
  • lapte
Se amestecă primele trei ingredientele într-un bol/borcan mai întâi puțin cu lingurița. Apoi se continuă cu un mixer electric sau cu telul până se obține o spumă groasă. Spuma obținută se toarnă peste lapte cald sau rece și se savurează în liniște. Eu am folosit lapte vegetal, de caju mai exact și găsiți rețeta aici 👉 https://bit.ly/2EiivM0.




***
  1. Cafeaua solubilă să fie cu granulație fină, cea cu granulație mare se va dizolva greu.
  2. Am făcut rețeta mai intâi cu zahăr tos, dar pentru că acum câteva zile am testat o rețetă de gogoși și aveam zahăr măcinat am încercat și varianta aceasta. Mi-a plăcut mai mult cu zahăr pudră, spuma se face mai repede.
  3. Laptele poate să fie cald sau rece, eventual și cu câteva cuburi de gheață.

Dacă îți place această rețetă poți să o distribui pe rețelele de socializare să se bucure de ea și prietenii tăi.
 Te aștept și pe youtube, facebook și instagram.
♥ Mai joi ai varianta video a rețetei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gofre de post din hrișcă și spanac

Gătesc de foarte mulți ani cu hrișcă. Am testat de-a lungul timpului multe rețete cu acest ingredient. Cea de azi a apărut din dorința de gă...