19 noiembrie 2011

Tort cu dovleac



Încă o dovadă că legumele sunt mult mai gustoase crude decât gătite. Am gustat de cateva ori dovleac copt şi plăcintă de dovleac, dar nu am fost prea încântată. Aveam de multă vreme în cap ideea că trebuie să-l încerc şi crud şi bine am făcut căci mi-a plăcut mult ce a ieşit.



Blat
  • 1 cană nucă
  • 1 cană curmale tăiate mărunt
  • 2 linguri pudră de roşcove
Am măcinat nucile în robotul cu lama în formă de S, am adăugat curmalele şi roscovele şi am mixat până a rezultat un amestec lipicios. L-am presat cu degetele într-o tavă cu pereţii detaşabili, cu diametrul de 18 cm.
Crema
  • 1 cană caju hidratat 7 ore
  • 200 gr dovleac tăiat mărunt sau dat pe răzătoare
  • 1 lingură scorţişoară
  • 6 linguri ulei de cacao
  • 2 linguri îndulcitor
  • 1/2 cană apă
Le-am pus pe toate în blender şi le-am mixat până am obţinut o cremă fină. Am turnat crema peste blat.
Glazura
  • 3 linguri ulei de cacao
  • 1 lingură îndulcitor
  • 1 lingură pudră de roşcove
Le-am amestecat cu lingura într-un bol şi am adăugat peste cremă.
Tortul se pune la frigider pentru a se întari. Eu am rezistat doar 2 ore, după care l-am tăiat.

4 comentarii:

  1. O felie si pentru mine?! Chiar ma gandeam ce sa fac maine dulce. Mutumesc pentru reteta.
    Cu drag,

    RăspundețiȘtergere
  2. Arata incredibil. Eu sunt o mare fana a dovleacului si am tot cautat retete crude cu dovleac. Il voi testa cu prima ocazie. Saru'mana de reteta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Catalina. E tare bun, l-am facut de cateva ori;
      am niste prieteni care nu mananaca raw dar le place la nebunie desertul asta.

      Ștergere

Gofre de post din hrișcă și spanac

Gătesc de foarte mulți ani cu hrișcă. Am testat de-a lungul timpului multe rețete cu acest ingredient. Cea de azi a apărut din dorința de gă...