09 octombrie 2020

Tort cu ciocolată, cafea și zmeură


De regulă de ziua mea îmi prepar un tort pe care l-am mai încercat cel putin o dată. Anul acesta am riscat și am testat o rețetă nouă chiar cu o seară înainte de ziua mea. Mă gândeam de câteva zile la combinația asta. Am pus în acest tort câteva ingrediente pe care le iubesc și rezultatul a fost unul foarte fain.

Pe lângă faptul că rețeta a fost nouă, o altă premieră a fost folosirea pudrei de agar agar. O aveam cumpărată de ceva vreme însă acum i-a venit rândul să o testez.

Ingrediente:


Mod de preparare:

  1. Am înmuiat pișcoturile în cafea și le-am așezat  într-o tavă de diametru 18 centimetri și cu pereții detașabili.
  2. Am pus deasupra zmeura.
  3. Într-o oală am amestecat laptele de cocos, fulgii de cocos, zaharul, pudra de caco și agar agarul, am pus oala pe foc mediu  și am lăsat să dea în clocot cam 10 minute amestecând continuu. 
  4. Am luat oala de pe foc și am adăugat uleiul de cocos, am amestecat bine.
  5. Când crema s-a mai răcit am turnat-o peste pișcoturi.
  6. Am decorat tortul și am pus tava la frigider până a doua zi.



Dacă îți place această rețetă m-aș bucura să o distribui pe rețelele de socializare să ajungă și la prietenii tăi.
Te aștept și pe youtube, facebook și instagram.



08 octombrie 2020

Mâncare de legume cu turmeric - rețetă simplă de post


Mâncarea de legume îmi place tare mult pentru că e foarte versatilă și poți face o mulțime de combinații, este gustoasă, colorată, ieftină și foarte ușor de făcut.  Nu ai nevoie de experiență în bucătărie pentru a prepara acest fel de mâncare. 

Pe lângă ingredientele folosite de mine merg bine și vinetele, dovleacul, prazul, fasolea verde, conopida, brocoli, rădăcina de țelină/păstârnac/pătrunjel etc.


Turmericul (curcuma) are o mulțime de beneficii, printre cele mai cunoscute fiind acela de anti-inflamator. Pentru a beneficia la maxim de proprietățile turmericului, se recomandă să fie folosit în combinație cu piper, acesta favorizând absorbția. 

Și pe lângă benefiicile legate de sănătate mai dă și culoare foarte faină preparatelor. 

Îl folosesc chiar și în dulciuri în cantitate mică pentru a obține culoarea galbenă.


Ingrediente pentru mâncare de legume cu turmeric:

  • 2 linguri ulei 
  • 2 linguri apă + 750 ml
  • 100 grame ceapă
  • 300 grame morcovi
  • 600 grame cartofi
  • 300 grame mazăre
  • 50 grame pastă de tomate
  • 100 grame ardei
  • 1 linguriță sare
  • 1/2 linguriță piper măcinat
  • 1 lingură turmeric



Mod de preparare:

  1. Pun o oală pe foc mediu și călesc ceapa tăiată mărunt în cele 2 linguri de ulei și 2 de apă.
  2. Adaug morcovii tăiați rondele și amestec circa 1 minut.
  3. Torn apa pe care o încălzesc în prealabil, sarea și pasta de tomate. Amestec și acopăr oala cu capac.
  4. După aproximatic 10 minute adaug mazărea, ardeiul și cartofii, amestec din nou ingredientele, pun capacul și las să să fiarbă.
  5. Când toate ingredientele sunt fierte pun piperul și turmericul, amestec și iau oala de pe foc.
  6. În momentul în care o mănânc presar în farfurie niște verdeață tocată. Îmi place să folosesc leuștean, dar poți pune mărar, pătrunjel, coriandru verde, ce preferi.



Dacă îți place această rețetă m-aș bucura să o distribui pe rețelele de socializare să ajungă și la prietenii tăi.
Te aștept și pe youtube, facebook și instagram.
Mai jos ai varianta video a rețetei.


17 septembrie 2020

Harira vegană / Supă marocană cu linte și năut




Ai o mâncare preferată? Eu am mai multe și periodic se mai schimbă. Una recent intrată în favorite este harira. Luna aceasta am gătit-o deja de 3 ori și preconizez că o s-o mai tot gătesc în perioada următoare. 😋

Harira este o supă tradițională marocană, o supă densă, gustoasă și sățioasă. 
Am adaptat rețeta la preferințele mele culinare și am făcut unele modificări ale rețetei originale. 

Am făcut varianta fără carne, vegană chiar. 
Nu am pus coriandru verde pentru că mi se pare oribil la gust, deși semințe de coriandru folosesc în preparate. Din ce am observat ori iubești, ori urăști coriandrul verde. Eu fac parte din a doua tabără, tu?
Supa se îngroașă cu făină, am sărit și peste pasul acesta. Făina în supe/ciorbe/tocanițe cred că strică gustul așa că am ales să pun mai puțină apă și supa a ieșit destul de groasă.



Ingrediente pentru supa marocană harira:
  • 100 grame năut 
  • 100 grame linte verde
  • 50 grame fidea
  • 100 grame ceapă roșie
  • 500 grame roșii
  • 40 grame țelină apio
  • 1/2 linguriță boia afumată
  • 1 linguriță sare
  • 1/2 linguriță turmeric
  • 1/2 linguriță piper măcinat
  • 25 grame pastă de tomate
  • 1 legătură pătrunjel verde
  • 1,5 litri apă
Par multe ingrediente, dar dacă toate sunt pregătite pe masă înainte să ne apucăm efectiv de gătit, tot procesul e destul de ușor.
  1. Pregătirea începe cu o zi înainte când pun năutul la înmuiat, asta dacă nu vrei să folosești năut la conservă. Eu prefer să îl fierb singură. 
  2. Lintea verde o hidratez o oră.
  3. Crestez roșiile cu cuțitul, fac în vârf un + și le pun într-un bol cu apă fierbinte. După câteva minute ele pot fi decojite foarte ușor. Le tai si cotoarele.
  4. Mixez în blender roșiile și țelina.
  5. Tai mărunt ceapa și pătrunjelul.
  6. Pun apa într-o oală pe foc mediu spre mare.
  7. Adaug lintea scursă, ceapa, pasta de tomate diluată cu puțină apă din oală, sarea, roșiile și țelina, pătrunjelul.
  8. Acopăr oala cu capac și dau focul mai mic.
  9. Decojesc boabele fierte de năut.
  10. Când lintea este fiartă adaug si restul ingredientelor, adică năutul, fideaua și condimentele.
  11. Acopăr din nou oala cu capac și o mai las pe foc 10 minute.

O mănânc simplă sau cu puțină zeamă de lămâie stoarsă în bol.




Dacă îți place această rețetă m-aș bucura să o distribui pe rețelele de socializare să ajungă și la prietenii tăi.
Te aștept și pe youtube, facebook și instagram.
Mai jos ai varianta video a rețetei.



09 septembrie 2020

Zmeură umplută cu ciocolată


 

Zmeura și ciocolata fac echipă foarte bună, mi se pare o combinație genială. 😋

Am umplut congelatorul cu zmeură și alte fructe, dar am zis să mai profit de ea în stare proaspătă si să fac un desert fain și de efect.

Ingrediente pentru zmeură umplută cu ciocolată:


Aleg zmeură cât mai mare ca să fie ușor de umplut, o spăl cu grijă și o las să se zvânte pe un prosop.
Amestec celelalte trei ingrediente și obțin ciocolata.
Așez într-un vas boabele de zmeură  una lângă alta, cu gura în sus.
Le umplu cu ciocolată.
Pun totul la frigider pentru o oră.





Dacă îți place această rețetă m-aș bucura să o distribui pe rețelele de socializare să ajungă și la prietenii tăi.
Te aștept și pe youtube, facebook și instagram.
Mai jos ai varianta video a rețetei.


05 august 2020

Bomboane raw vegane cu alune de pădure

Aceste bombonele gustoase și ușor de făcut sunt perfecte pentru atunci când ai poftă de ceva dulce, vrei ceva bun lângă cafea, ai nevoie de o gustare rapidă sau un plus de energie când ieși la plimbare. 
Îmi place să fac tot felul de combinații și să obțin biluțe de genul acesta. Se păstreză câteva zile în frigider, iar dacă pregătesc mai multe le și congelez.



Pentru varianta de azi am folosit:
  • 200 grame alune de pădure crude
  • 100 grame curmale taiate mărunt
  • 1/4 linguriță cuișoare măcinate
  • 1 lingură pudră de roșcove
  • 1 lingură ulei de cocos
  • 1 lingură apă


Mod de preparare:
  • Macin alunele în robotul cu lama S.
  • Adaug curmalele, roșcovele, cuisoarele și pornesc din nou robotul. Las să meargă până când se mărunțesc bine curmalele.
  • Adaug uleiul și apa si mai mixez căteva secunde până se omogenizează totul.
  • Din compozitia rezultată modelez între palme biluțele.
  • Le dau prin alune de pădure măcinate sau prin fulgi de cocos.
  • Le păstrez la rece.
*Cuișoarele pot fi înlocuite cu scorțisoară, cardamon sau pot fi scoase complet din rețetă.

Dacă îți place această rețetă m-aș bucura să o distribui pe rețelele de socializare să ajungă și la prietenii tăi.
Te aștept și pe youtube, facebook și instagram.
Mai jos ai varianta video a rețetei.


22 iulie 2020

Porridge/terci de ovăz la rece cu fructe de pădure



Porridge-ul de ovăz este un mic dejun perfect din punctul meu de vedere - e gustos, sățios, ieftin, ușor de făcut și colorat, în cazul de față.
Varianta de azi este cu fructe de pădure, fiind sezonul lor profit cât pot de asta. Le consum ca atare, le folosesc în smoothie-uri sau prăjituri, le integrez în diverse preparate, încep să le și congelez.

Porridge-ul se poate face pe foc sau la rece, peste noapte. Eu am ales a doua variantă.
E foarte fain să te trezești și să ai micul dejun gata preparat. Dacă săriți peste micul dejun căci sunteți mereu pe fugă, zic să încercați rețeta aceasta. Și dacă nu aveți timp deloc să mâncați, luați porridge-ul în borcan sau caserolă și îl consumați la muncă.

Ingredientele de bază sunt fulgii de ovăz, laptele, îndulcitorul și apoi se adaugă fructe la alegere.



Ingrediente pentru porridge de ovăz și fructe de pădure:

  • 30 grame fulgi de ovăz
  • 100 mililitri lapte vegetal
  • 1 lingură sirop de agave

Amestec aceste 3 ingrediente într-un borcănel, pun capacul și îl pun la frigider peste noapte.
Mie îmi place cu multe fructe, așa că pentru rețeta de azi am folosit 70 grame zmeură, 70 grame afine, 70 grame coacăze negre, 70 grame coacăze roșii.
Dimineața pun într-un bol/borcan mai mare jumătate din cantitatea de fructe, adaug terciul de ovăz și deasupra restul fructelor.

Dacă îți place această rețetă m-aș bucura să o distribui pe rețelele de socializare să ajungă și la prietenii tăi.
Te aștept și pe youtube, facebook și instagram.
Mai jos ai varianta video a rețetei.


30 iunie 2020

Prăjitură de post cu cireșe sau vișine




E sezonul lor, al fructelor colorate și gustoase pe care le ador - cireșele. Ele sunt unul din motivele pentru care abia aștept vara în fiecare an. Le consum ca atare în cantități mari, dar îmi place să le pun și în diverse preparate.  
În ultimele zile am testat o rețetă simplă de prajitură de post și fără zahăr. Am folosit și făină albă și făina integrală, am testat și în tavă mai mică și în una mai mare. 
Prăjitura se face foarte ușor și iese gustoasă cu cireșe, dar și cu vișine. 

Ingrediente:
  • 200 grame făină albă/integrală
  • 1/2 linguriță bicarbonat
  • 1/2 linguriță praf de copt
  • 30 grame dulcișor
  • 20 mililitri zeamă de lămâie
  • 40 mililitri ulei
  • 200 mililitri sifon/apă minerală
  • 300 grame cireșe/vișine fără sâmburi scurse
Dulcișor este un îndulcitor produs în România în laboratorul Sweeteria. El este obținut din extract de înaltă puritate din stevia rebaudiană și eritritol. O linguriță de dulcișor este echivalentul unei linguri de zahăr, nu conține calorii și are indice glicemic zero.


Mod de preparare:
  1. Preîncălzesc cuptorul la 180 de grade Celsius.
  2. Într-un bol mare amestec cu telul făina, bicarbonatul, praful de copt și îndulcitorul.
  3. Adaug lichidele și amestec bine.
  4. Pe fundul tăvii pun hârtie de copt, iar marginile laterale le ung cu puțin ulei.
  5. Dacă folosesc tava de 18 cm diametru pun un strat subțire de aluat, apoi un rând de fructe, torn tot aluatul rămas și deasupra fructele. Dacă folosesc tava de 23 cm diametru torn tot aluatul în tavă și apoi distribui fructele într-un singur strat.
  6. Pun tava la cuptor pentru 50 de minute.
  7. O las să se răcească, apoi o scot din tavă și o tai.





Dacă îți place această rețetă poți să o distribui pe rețelele de socializare să se bucure de ea și prietenii tăi.
Te aștept și pe youtube, facebook și instagram.
Mai jos ai varianta video a rețetei.


Gofre de post din hrișcă și spanac

Gătesc de foarte mulți ani cu hrișcă. Am testat de-a lungul timpului multe rețete cu acest ingredient. Cea de azi a apărut din dorința de gă...